Sari la conținut

Decizia CCR nr. 634/2019Punctul 23

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
15.10.2019
Dosarul
1.926/1/2016

23. Totodată, raportat la critica privind nereglementarea unui prag valoric al pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii, Curtea reamintește că, în actuala reglementare, pentru realizarea elementului material al infracțiunii de deturnare de fonduri, norma de incriminare nu mai prevede producerea unei consecințe de natură materială sau vreo pagubă în patrimoniul autorității publice sau instituției publice, prin schimbarea destinației fondurilor bănești sau resurselor materiale alocate acestora. Prin această eliminare, existența infracțiunii nu mai este condiționată de producerea unui rezultat, ceea ce înseamnă că deturnarea de fonduri a devenit o infracțiune de pericol. Odată efectuată acțiunea incriminată în condițiile descrise în art. 307 din Codul penal se creează o stare de pericol privind desfășurarea normală a activității autorității publice sau instituției publice ale căror fonduri bănești sau resurse materiale au fost deturnate cu încălcarea prevederilor legale în materie, astfel încât reglementarea unui prag valoric al pagubei, astfel cum solicită autorul excepției, nu se justifică. Cu toate acestea, Curtea observă că în actualul Cod penal este incriminată și o variantă agravată, într-un text distinct, alături de alte fapte de serviciu care au produs consecințe deosebit de grave, text poziționat la finele capitolului „Infracțiuni de serviciu“, la art. 309. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie