Decizia CCR nr. 598/2019Punctul 22

22. În acest context se susține că prin nerespectarea normelor legale imperative din domeniu sunt afectate principiul supremației legii și cel al securității raporturilor juridice. Se invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că, „odată ce Statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții“ (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, pct. 92, Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunțată în Cauza Beian împotriva României). Or, în cazul de față, soluțiile legislative adoptate de Parlamentul României nu au fost aplicate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011 până în prezent, situație care produce insecuritate și incertitudine cu privire la forța juridică a unei legi organice. Instanța de la Strasbourg a reținut că „unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice“ (a se vedea Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunțată în Cauza Androne împotriva României; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României). Totodată, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a statuat că, „deși nu este în mod expres consacrat de Constituția României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) , potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa“. ...