Decizia CCR nr. 598/2019Punctul 48

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.10.2019
Punctul 48
48. De asemenea, în nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2017, se precizează că „În momentul de față, potrivit prevederilor legale, școlile doctorale au statutul de școli autorizate provizoriu, pierzându-și acreditarea la data de 1.10.2017. Luând în considerare faptul că instituțiile responsabile nu au respectat atribuțiile care le revin conform art. 158 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 privind evaluarea școlilor doctorale, nerealizând aceste activități în ultimii 5 ani, se impune rezolvarea blocajului întâmpinat de școlile doctorale în ceea ce privește finalizarea studiilor de către studenții doctoranzi care și-au încheiat tezele de doctorat în condiții de legalitate. Blocajul identificat de către Ministerul Educației Naționale (MEN) a determinat necesitatea stringentă de asigurare a calității și a condițiilor optime pentru desfășurarea procesului de învățământ în cadrul ciclului de doctorat în anul universitar 2017-2018 în vederea asigurării bunei funcționări a sistemului național de învățământ. Fără intervenția Guvernului, însă, studenții-doctoranzi nu își vor putea susține examenul de finalizare a studiilor doctorale, aceștia suportând o serie de consecințe fără a fi responsabili de situația creată. De aceea, propunerile prezentului act normativ vin să deblocheze această situație și să evite potențialele consecințe financiare (economice) asupra studenților-doctoranzi înscriși în proiecte finanțate din Fondul Structural European (FSE) ale căror condiții nu le permit amânarea susținerii examenului de finalizare a studiilor doctorale, fără înapoierea contravalorii susținerii financiare primite în cadrul acestor proiecte“. Totodată, în nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2017, se precizează următoarele: „Caracterul urgent al prezentului act normativ este dat de acutizarea problemei privind acreditarea școlilor doctorale, având în vedere faptul că, fără intervenția imediată a Guvernului, școlile doctorale din România nu pot organiza examene de admitere la studii universitare de doctorat pentru anul universitar 2017-2018 și nici susțineri publice ale tezelor de doctorat finalizate, în consecință fiind în imposibilitatea emiterii diplomelor și titlurilor universitare recunoscute de către MEN, acestea două reprezentând atribute specifice ale acreditării, conform cadrului normativ în vigoare“. ...
Sursa oficială ↗