Decizia CCR nr. 594/2019Punctul 18

18. Noua reglementare are ca obiect modificarea și completarea art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările și completările ulterioare, în sensul în care valabilitatea autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu să nu mai fie limitată în timp, ci pe toată durata desfășurării activității, cu acordarea unei vize de funcționare anuală, intervenții care au ca scop închiderea unor proceduri de infringement declanșate de Comisia Europeană împotriva României, pentru neaplicarea unitară a procedurilor de reglementare, precum și a celor declanșate pentru funcționarea unor operatori economici fără autorizație/autorizație integrată de mediu valabilă. Demersul normativ intră sub incidența reglementărilor subsumate politicii Uniunii Europene în domeniul protecției mediului, segmentul legislativ referitor la poluare și prejudicii. La nivelul dreptului european derivat, materia este reglementată de Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării), directivă transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările și completările ulterioare. Prezintă relevanță sub aspectele analizate în special prevederile art. 4 alin. (1) din directivă, care statuează că „Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că nicio instalație sau instalație de ardere, instalație de incinerare a deșeurilor sau instalație de coincinerare a deșeurilor nu este exploatată fără autorizație“, și ale art. 5 alin. (2) , conform cărora „Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că procedurile și condițiile de acordare a autorizației sunt pe deplin coordonate în cazul în care sunt implicate mai multe autorități competente sau mai mulți operatori sau, dacă se acordă mai mult de o autorizație, pentru a se garanta o abordare integrată eficientă de către toate autoritățile competente implicate în această procedură“. De asemenea, art. 16 alin. (2) din directivă stabilește că „frecvența monitorizării [...] se stabilește de către autoritatea competentă în autorizația acordată fiecărei instalații sau prin reguli generale obligatorii“ și „se efectuează o monitorizare periodică cel puțin o dată la cinci ani pentru apele subterane și cel puțin o dată la zece ani pentru sol, cu excepția cazului în care această monitorizare se bazează pe o evaluare sistematică a riscului de contaminare“. ...