Decizia ÎCCJ nr. 373/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție XI.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării 37. În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 38. Din cuprinsul prevederilor legale care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ: – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecății, în fața unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, iar Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printro hotărâre obligatorie pentru toate instanțele; ... – chestiunea de drept pusă în discuție să fie una veritabilă, dificilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite; ... – chestiunea de drept să fie esențială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluționarea pe fond a cauzei. ... ... 39. Examinând îndeplinirea acestor condiții, se apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. ... 40. Astfel, în analiza primei condiții, constatăm că aceasta este pe deplin îndeplinită, instanța de trimitere fiind învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, respectiv cu soluționarea apelului declarat de procuror. ... 41. Și cea de-a doua condiție enunțată este îndeplinită, întrucât chestiunea de drept pentru a cărei lămurire a fost sesizată instanța supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea instrument procedural de unificare a practicii judiciare aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 42. Referitor la problema de drept care face obiectul sesizării, aceasta este de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite, potențial relevat de punctele de vedere exprimate de instanțe, astfel încât intervenția instanței supreme este una legitimă. ... 43. Totodată, problema de drept este determinantă în ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei în care a fost ridicată, în sensul că dezlegarea de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile este de natură a produce un efect concret. ... ... XI.2. Cu privire la fondul sesizării 44. Chestiunea de drept supusă dezlegării se grefează pe problematica identificării legii penale mai favorabile în contextul modificărilor legislative survenite în materia infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, mai cu seamă în privința abuzurilor sexuale asupra minorilor, modificări aduse prin Legea nr. 217/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și a Legii audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 424/2023, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024. În cadrul acestor modificări, faptele incriminate prin art. 220 din Codul penal, purtând denumirea marginală „Actul sexual cu un minor“, abrogat, au continuat să fie incriminate sub o denumire nouă, respectiv „Violul săvârșit asupra unui minor“ printr-o normă de incriminare introdusă prin același act normativ, respectiv art. 218^1 din Codul penal. ... 45. Sub aspect teleologic, este relevant a aminti că expunerea de motive a actului normativ menționează, ca principal argument care a stat la baza modificării intervenite, necesitatea de a adopta măsuri sporite de protecție a minorilor împotriva agresiunilor de natură sexuală, având ca repere Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și abuzurilor sexuale adoptată la Lanzarote la 25 octombrie 2007, precum și Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale asupra copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului. ... 46. Principala modificare urmărită prin Legea nr. 217/2023 a fost introducerea unei limite de vârstă a consimțământului sexual sub care acesta nu este considerat ca fiind valabil, ceea ce a condus la o reconfigurare a infracțiunilor din capitolul VIII al titlului I, atât sub aspectul conținutului constitutiv al formelor de bază, cât și al variantelor acestora prin valorificarea unor elemente circumstanțiale noi, cum este și cea reglementată la art. 218^1 alin. (4) lit. g) din Codul penal, al pedepselor aplicabile, dar și al condițiilor de tragere la răspundere penală. ... 47. Sub acest ultim aspect, se constată că, spre deosebire de dispozițiile anterioare prevăzute de art. 220 alin. (6) din Codul penal, care reglementau o cauză de nepedepsire pentru situația în care diferența de vârstă între inculpat și victimă nu depășea 3 ani, Legea nr. 217/2023 a extins sfera de aplicare a cauzei de nepedepsire pentru o diferență de vârstă care nu depășește 5 ani, fiind modificată, însă, sfera de aplicare. Astfel, cauza de nepedepsire din cuprinsul art. 220 alin. (6) din Codul penal în forma anterioară nu se aplica în cazul în care fapta era comisă de un major, în schimb, cauza de nepedepsire prevăzută de art. 218^1 alin. (7) din Codul penal în forma în vigoare începând cu 1 ianuarie 2024 este aplicabilă și în această ipoteză, cu condiția ca fapta comisă să întrunească exclusiv conținutul constitutiv al infracțiunii în varianta-tip. ... 48. Se constată, așadar, că în privința infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale săvârșite asupra unui minor, anterior datei de 1 ianuarie 2024, ce nu au fost judecate definitiv până la intrarea în vigoare a modificărilor legislative menționate, este îndeplinită premisa aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei reglementată de art. 5 din Codul penal, respectiv există o succesiune de legi în timp care incriminează și sancționează diferit astfel de fapte. ... 49. În ce privește raționamentul juridic de identificare a legii penale mai favorabile, acesta a fost stabilit explicit de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a dispus admiterea excepției de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală și s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, raționament juridic care a fost, de altfel, relevat constant în jurisprudența instanței de contencios constituțional atât anterioară, cât și ulterioară deciziei amintite. ... 50. Or, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, instanța de contencios constituțional statuând, cu valoare de principiu, prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, că forța obligatorie se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Cu alte cuvinte, „indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text atunci când Curtea Constituțională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, menținându-se astfel prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, instanțele judecătorești trebuie să se conformeze deciziei Curții și să o aplice ca atare. De altfel, Curtea Constituțională a statuat că, în ceea ce privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, «aceasta vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze» (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Prin urmare, orice altă interpretare pe care practica judecătorească o atribuie textului conferă acestuia vicii de neconstituționalitate.“, astfel cum se precizează explicit în cuprinsul paragrafului 55 din decizia de referință amintită. Ca urmare a argumentelor expuse, Curtea Constituțională a constatat că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 conferă art. 5 din Codul penal valențe neconstituționale, statuând în sensul ca efectele acestei interpretări să înceteze la data publicării deciziei. ... 51. Ca atare, dezlegarea chestiunii de drept trebuie să se înscrie în coordonatele trasate de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziei amintite, relevante în acest sens fiind paragrafele 31 și 32, în cuprinsul cărora se precizează explicit că „determinarea legii mai blânde nu presupune o activitate abstractă, ci una concretă, fiind indisolubil legată de fapta comisă și de autorul ei“, și că „Pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente de analiză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere la răspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat că «Determinarea caracterului „mai favorabil“ are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă. Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede ca pedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantum privitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în mod concret.» Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională a statuat că «aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze» (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).“ ... 52. Astfel, în procesul de stabilire a legii penale mai favorabile, judecătorul este ținut a confrunta tratamentul sancționator aplicabil în mod concret făptuitorului în raport cu infracțiunea săvârșită a cărei încadrare juridică trebuie să reflecte fapta comisă în materialitatea sa în conformitate cu fiecare dintre legile penale succesive, aceasta fiind unica modalitate care corespunde intenției legiuitorului și reflectă politica penală care a condus la adoptarea acestora. Combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile penale succesive încalcă finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării modificărilor în contextul în care doar aplicarea lor în ansamblu reflectă viziunile diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale ocrotite. ... 53. A nu reține incidența unui element circumstanțial agravant prevăzut de legea penală intrată în vigoare ulterior săvârșirii infracțiunii nu echivalează doar cu ignorarea materialității faptei, ci conduce inevitabil la crearea lex tertia prin combinarea condițiilor de tipicitate cu limitele de pedeapsă și/sau alte condiții ale răspunderii penale prevăzute în legile penale succesive. ... 54. De altfel, o astfel de modalitate de determinare a legii penale mai favorabile, prin care se ajunge în concret la aplicarea unei lex tertia prin combinarea unor dispoziții legale din legi penale succesive, este ilustrată chiar de explicațiile oferite de instanța de contencios constituțional, în aceeași decizie de referință, în privința opiniilor doctrinare divergente în materie. Astfel, în paragraful 27 din Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituțională arată că, „Potrivit celei de-a doua opinii, legea penală mai favorabilă se determină prin raportare la fiecare instituție care se aplică în mod autonom, astfel că, dacă încadrarea faptei s-a făcut după una dintre legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile.“ ... 55. Aplicarea legii în această modalitate este contrară scopului urmărit de legiuitor la momentul adoptării, respectiv acela de a înăspri răspunderea penală pentru această categorie de infracțiuni, cu atât mai mult cu cât s-ar putea ajunge chiar la aplicarea unei cauze de nepedepsire pentru o faptă pentru care legiuitorul a exclus această posibilitate. Astfel, chiar dacă legiuitorul a crescut diferența de vârstă dintre făptuitor și victimă, condiție de tragere la răspundere penală, a limitat aplicarea acestei cauze de nerăspundere la forma-tip a infracțiunii și a prevăzut mai multe variante agravate, motiv pentru care doar aplicarea în ansamblu a legii penale în vigoare din data de 1 ianuarie 2024 reflectă voința legiuitorului evidențiată în expunerea de motive a Legii nr. 217/2023, la care s-a făcut referire în cele ce precedă. ... 56. Argumentul având la bază principiul legalității, potrivit căruia nu poate fi reținută o cauză de agravare sau o circumstanță agravantă care nu era prevăzută de lege la data săvârșirii faptei întrucât aceasta nu avea caracter previzibil, nu poate fi primit, din mai multe considerente. ... 57. În primul rând, se constată că principiul legalității în componenta sa privind caracterul previzibil al legii este invocat trunchiat, doar în partea ce antamează condițiile de incriminare - nullum crimen sine lege, prevăzut de art. 1 din Codul penal, nu și cea privind sancțiunile - nullum poena sine lege, reglementată de art. 2 din Codul penal. Or, pe baza aceluiași raționament, se poate susține că, în virtutea previzibilității ce decurge din principiul legalității, la stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, se pot prelua condițiile de incriminare din legea nouă, mai favorabile, cu ignorarea limitelor de pedeapsă mai mari care nu au putut fi prevăzute de făptuitor la momentul săvârșirii faptei, ceea ce este absurd. ... 58. În realitate, așa cum reține și Curtea Constituțională în aceeași decizie, principiul legalității este indisolubil legat de principiul activității legii penale care presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracțiunilor săvârșite în timpul cât aceasta se află în vigoare, regulă de la care sunt admise două excepții în situațiile de tranziție determinate de succesiunea legilor penale, constând fie în retroactivitatea, fie în ultraactivitatea legii penale mai favorabile (paragrafele 20-22 din decizie). ... 59. Cu alte cuvinte, cu titlu de excepție, la stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, cerința de previzibilitate, componentă a principiului legalității incriminării, este înlăturată atunci când legea penală aplicată este mai favorabilă în coordonatele trasate de instanța de contencios constituțional, așa cum au fost expuse în cele ce precedă, respectiv în aplicarea uneia dintre legile penale succesive în integralitatea sa. ... 60. Această interpretare a fost validată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind conformă cu standardele reclamate de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin Hotărârea din 22 septembrie 2015, pronunțată în Cauza Cristian Borcea împotriva României (Cererea nr. 55.959/14), și Hotărârea din 18 februarie 2020, pronunțată în Cauza Jidic împotriva României (Cererea nr. 45.776/16). De altfel, chestiunea antamând respectarea garanției oferite de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale a fost analizată și de Curtea Constituțională, în considerentele deciziei fiind amintită Hotărârea dată la 17 septembrie 2009, în Cauza Scoppola versus Italia (no. 2), în care se arată că „40. (...) lex mitior trebuie să fie stabilită in concreto, adică judecătorul trebuie să confrunte fiecare lege penală aplicabilă, cea veche și cea nouă, cu faptele specifice cauzei, cu scopul de a stabili care ar trebui să fie pedeapsa, în cazul în care se aplică fie legea veche, fie cea nouă. După stabilirea pedepselor care rezultă din legile aplicabile și în lumina faptelor cauzei, trebuie să se aplice legea care este efectiv cea mai favorabilă acuzatului.“ ... 61. În condițiile în care interpretarea dată de Curtea Constituțională este neechivocă în privința modalității de determinare a legii penale mai favorabile în sensul că judecătorul este ținut a stabili în concret, în raport cu datele speței, care dintre legile penale succesive în integralitate conduce la aplicarea unui tratament mai favorabil, interpretare ce corespunde garanțiilor prevăzute de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în interpretarea și aplicarea art. 5 din Codul penal, condițiile de incriminare, inclusiv elementele circumstanțiale agravante, constituie unul dintre criteriile de departajare care trebuie luate în considerare singure sau în corelare cu celelalte condiții legale incidente privind tratamentul sancționator sau tragerea la răspundere penală. Cu alte cuvinte, în procesul de determinare a legii penale mai favorabile, judecătorul nu poate face abstracție de fapta săvârșită în concret și de corespondența acesteia cu conținutul constitutiv, astfel cum este prevăzut de norma de incriminare, în varianta simplă sau calificată, în raport cu fiecare dintre legile penale succesive. Orice altă interpretare are ca rezultat reiterarea unei dispute doctrinale care a fost tranșată irevocabil de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014. ... 62. În consecință, în raport cu aspectele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori și va stabili că, la stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracțiunilor de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 din Codul penal (în forma în vigoare anterior datei de 1.01.2024), și viol săvârșit asupra unui minor, prevăzută de art. 218^1 din Codul penal (forma intrată în vigoare începând cu data de 1.01.2024), calificarea faptei săvârșite se realizează în raport cu fiecare dintre legile penale intervenite până la judecarea definitivă în integralitatea lor, având în vedere inclusiv elementele circumstanțiale agravante introduse prin legea penală în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024. ... ... ...