Decizia CCR nr. 575/2019Punctul 15
Punctul 15
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra unei soluții legislative similare, cuprinsă în prevederile art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, prin Decizia nr. 341 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 27 octombrie 2016, Curtea a statuat că stabilirea unui anumit cuantum al impozitului, în ipoteza reglementată de norma legală criticată, nu încalcă prevederile art. 56 din Constituție, care prevăd că cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, iar sistemul legal de impuneri asigură așezarea justă a sarcinilor fiscale, fiind interzise doar alte prestații, în afara celor stabilite prin lege. Nu se poate ignora motivul esențial al reglementării, și anume acela al obligației contribuabilului de a-și reevalua clădirile și a plăti impozitul aferent diferenței rezultate din recalculare, astfel încât textul apare mai degrabă ca o sancțiune aplicabilă celor care nu au respectat obligația de a-și reevalua clădirile. ...
Sursa oficială ↗