Sari la conținut

Decizia CCR nr. 571/2019Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
01.10.2019
Dosarul
881/199/2017

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, textul criticat fiind în acord cu dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autorii excepției. Se arată că refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenței unor substanțe psihoactive a fost impusă de rațiuni ce țin de asigurarea siguranței circulației rutiere, în scopul prevenirii vătămării unor valori sociale protejate de legea penală. Se arată, de asemenea, că prelevarea de mostre biologice are loc atunci când există suspiciuni cu privire la săvârșirea unor infracțiuni sau contravenții la regimul circulației pe drumurile publice. Mai mult, se susține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumția de nevinovăție, astfel cum a fost invocată de către autorii excepției, în componenta sa referitoare la dreptul persoanei de a nu se incrimina, nu este încălcată prin obligarea acesteia de a se supune testului de sânge, în vederea determinării alcoolemiei. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie