Decizia CCR nr. 567/2022Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.11.2022 · dosar 11.634/197/2018
Punctul 8
8. Curtea de Apel Brașov - Secția penală consideră că excepția este neîntemeiată. Textul de lege criticat incriminează faptele de refuz ori de sustragere a conducătorului auto de a se supune prelevării de mostre biologice, indiferent în ce condiții i s-a solicitat acestuia să dea aceste mostre. Legea nu condiționează existența infracțiunii de unele elemente sau probe certe privind consumul de alcool de către șofer, astfel încât lucrătorul din cadrul poliției rutiere îi poate solicita conducătorului auto să se supună acestei prelevări ori de câte ori are indicii că acesta ar fi consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive. Indicarea alcoolului în aerul expirat, în urma testării cu alcooltestul, este doar un indiciu că inculpatul ar fi consumat băuturi alcoolice, însă lipsa unor astfel de urme nu constituie un impediment pentru solicitarea ca acesta să se supună prelevării mostrelor biologice, deoarece consumul de substanțe psihoactive nu poate fi detectat decât în acest mod. Așadar, polițistul îi poate solicita conducătorului auto să se supună prelevării mostrelor biologice ori de câte ori are indicii că acesta ar conduce sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, iar legea nu poate prevedea exhaustiv care sunt elementele din care ar putea rezulta aceste indicii. Pentru aceste motive, instanța consideră că art. 337 din Codul penal este suficient de previzibil pentru ca destinatarii normei, respectiv conducătorii auto, să înțeleagă ce conduită trebuie să urmeze în cazul în care lucrătorii de poliție le solicită să se supună prelevării mostrelor biologice. ...
Sursa oficială ↗