Decizia CCR nr. 556/2019Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.09.2019 · dosar 1.029/294/2016
Punctul 17
17. În prezenta cauză sunt criticate prevederile Decretului nr. 176/1948, în ceea ce privește constituirea dreptului de proprietate al statului asupra celor două imobile-școli din comuna Poiana Sibiului, județul Sibiu, cu motivarea că această preluare reprezintă o naționalizare, interzisă prin art. 44 din Constituție. Or, potrivit jurisprudenței precitate, în temeiul Constituției actuale, Curtea Constituțională are rolul de a fi garantul ordinii constituționale create de către această Constituție. Ca atare, legile și celelalte acte normative emise înainte de data de 8 decembrie 1991, într-o ordine constituțională anterioară, puteau fi discutate sub aspectul constituționalității numai în raport cu acea ordine și de organismele pe care Constituția atunci în vigoare le prevedea. Acestor acte normative le sunt aplicabile normele constituționale actuale numai în măsura în care supraviețuiesc și după 8 decembrie 1991. Astfel, trebuie făcută o distincție între constituirea dreptului și efectele sale, sub imperiul actelor normative anterioare Constituției actuale, și efectele dreptului constituit anterior care se produc, în continuare, sub regimul Constituției din 1991, pe de altă parte (a se vedea și Decizia nr. 226 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, paragraful 16, și Decizia nr. 94 din 30 aprilie 1997, precitată). ...
Sursa oficială ↗