Decizia CCR nr. 559/2019Punctul 7
Punctul 7
7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „sau că recursul este vădit nefondat“ din cuprinsul art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă este neconstituțională, deoarece respingerea recursului pentru motivul că acesta este vădit nefondat obligă instanța supremă la examinarea fondului cauzei, iar aceasta poate avea loc numai în faza judecării pe fond a recursului. În aceste condiții, examinarea fondului recursului se va face cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale specifice accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, incluzând citarea părților și participarea procurorului, când este cazul. Se mai apreciază că dispozițiile art. 493 alin. (6) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 490 alin. (2) teza finală din același act normativ, dau expresie principiului disponibilității în procesul civil, potrivit căruia părțile își pot exercita drepturile conform propriei aprecieri, având facultatea de a dispune de obiectul procesului, precum și de mijloacele procedurale de apărare, părțile putând fi de acord ca judecata să se facă pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, așadar fără citarea lor. În această situație, legiuitorul a considerat suficientă contradictorialitatea asigurată prin comunicarea actelor de procedură ale părților și a raportului, precum și prin exprimarea acordului părților în acest sens. Se mai apreciază că dispozițiile alin. (7) al art. 493 din Codul de procedură civilă nu cuprind niciun viciu de neconstituționalitate, judecata pe fond a recursului urmând a se face cu respectarea garanțiilor de contradictorialitate și oralitate ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, în acest sens statuând și Curtea Constituțională, potrivit jurisprudenței sale în materie. ...
Sursa oficială ↗