Decizia CCR nr. 509/2019Punctul 76

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2019 · dosar 11.090/245/2016
Punctul 76
76. Curtea constată că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 43 din 21 noiembrie 2016 și-a respectat competența acordată prin art. 126 alin. (3) din Constituție și, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a pronunțat o hotărâre prin care a rezolvat de principiu chestiunea de drept cu care a fost sesizată. Prin această hotărâre Înalta Curte de Casație și Justiție nu a modificat sau completat legea, ci doar a clarificat interpretarea sintagmei „data constatării contravenției“, pornind de la dispozițiile art. 15 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori“, precum și natura termenului de „cel mult două luni“ care nu reprezintă termen special de prescripție, în sensul art. 13 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Nu poate fi reținută astfel critica referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. e) referitor la categoriile de legi și organizarea Guvernului, ale art. 108 alin. (3) privind ordonanțele emise în temeiul unei legi de abilitare și ale art. 126 alin. (2) privind reglementarea prin lege a competenței instanțelor și a procedurii de judecată. ...
Sursa oficială ↗