Decizia CCR nr. 518/2019Punctul 19
Punctul 19
19. Curtea reține că stabilirea sancțiunilor referitoare la încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare de către personalul didactic și de cercetare, personalul didactic și de cercetare auxiliar din învățământul superior se face potrivit Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din acest act normativ, „În vederea coordonării și monitorizării aplicării normelor de conduită morală și profesională în activitățile de cercetare-dezvoltare, se înființează Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, denumit în continuare Consiliul Național de Etică, organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare“, iar, potrivit art. 7 lit. f) și f^1), acest consiliu analizează cazurile referitoare la încălcarea normelor de bună conduită, în urma sesizărilor sau contestațiilor ori prin autosesizare, și emite hotărâri prin care se constată dacă a fost realizată o abatere de la normele de bună conduită. În cazurile în care au fost constatate abateri, hotărârile numesc persoana sau persoanele fizice vinovate de respectivele abateri și stabilesc sancțiunile ce urmează a fi aplicate. Astfel, reglementarea referitoare la stabilirea sancțiunilor de către Consiliul Național de Etică este cuprinsă în Legea nr. 206/2004 care, însă, nu face obiectul excepției de neconstituționalitate cu care a fost sesizată Curtea Constituțională. Dispozițiile de lege criticate - art. 326 din Legea nr. 1/2011 - se referă la punerea în aplicare a sancțiunilor stabilite de Consiliul Național de Etică, iar nu la stabilirea sancțiunilor de către acest organism. ...
Sursa oficială ↗