Decizia CCR nr. 535/2019Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2019 · dosar 1.341/305/2017
Punctul 8
8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituționale. În acest sens menționează că textul de lege criticat consacră o excepție de la regula punerii neîntârziate în executare a hotărârilor penale, respectiv amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață atunci când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. Această excepție a fost instituită de legiuitor tocmai în vederea ocrotirii intereselor copilului, pentru a i se acorda acestuia posibilitatea de a fi îngrijit de mama sa în perioada în care se apreciază că are cea mai mare nevoie de această îngrijire. Ca urmare, contrar susținerilor autorului excepției, dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală nu consacră un privilegiu în favoarea femeii condamnate, ci reprezintă o măsură reglementată exclusiv în interesul copilului. Prin urmare, textul de lege criticat nu instituie privilegii ori discriminări, fiind aplicabil deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situația prevăzută de norma legală. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că la situații egale trebuie să corespundă un tratament juridic egal, iar violarea principiului egalității există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000 și Decizia nr. 721 din 29 octombrie 2015). ...
Sursa oficială ↗