Decizia CCR nr. 535/2019Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2019 · dosar 1.341/305/2017
Punctul 15
15. Curtea observă că, în situația în care instanța admite cererea de amânare a executării pedepsei formulată în temeiul prevederilor art. 589 alin. (1) lit. b) fraza întâi teza întâi din Codul de procedură penală, executarea pedepsei se amână până la data nașterii, dată la care devine aplicabil cazul de amânare a executării pedepsei reglementat de dispozițiile art. 589 alin. (1) lit. b) fraza întâi teza a doua din Codul de procedură penală, respectiv cel în care condamnata are un copil mai mic de un an. Întrucât amânarea executării pedepsei nu operează în mod automat, și în acest caz este necesară formularea unei cereri, iar pentru dovedirea motivului de amânare este suficient să se depună la dosar copia certificatului de naștere al copilului. Amânarea executării pedepsei se dispune în acest caz până la data la care copilul condamnatei împlinește vârsta de un an. Este evident că amânarea executării pedepsei nu se poate dispune dacă respectivei condamnate i s-a interzis exercitarea drepturilor părintești. Potrivit prevederilor art. 589 alin. (4) din Codul de procedură penală, cererea poate fi retrasă de către persoana care a formulat-o. ...
Sursa oficială ↗