Decizia ÎCCJ nr. 331/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului
13. Prin acțiunea introductivă, reclamantul persoană fizică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta instituție publică, obligarea acesteia la actualizarea pensiei de serviciu pentru anii 2016-2017, după cum urmează:
– din ianuarie 2016, cu procentul de 5%, conform art. 14 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015; ...
– din ianuarie 2017, cu procentul de 5,25%, conform art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016; ...
– din iulie 2017, cu procentul de 9%, conform art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017; ...
– pentru anii 2018-2020, în principal, actualizarea pensiei de serviciu din ianuarie 2018 cu 1,34%, reprezentând rata inflației anului 2017, conform art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017), din ianuarie 2019 cu 4,63%, reprezentând rata inflației anului 2017, conform art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, din ianuarie 2020 cu 3,83%, reprezentând rata inflației anului 2018, conform art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017, iar în subsidiar, în situația în care nu va aprecia aplicabilă rata inflației anului de dinaintea anului anterior, actualizarea pensiei de serviciu din ianuarie 2019 cu 1,34%, reprezentând rata inflației anului 2017, respectiv din ianuarie 2020 cu 4,63%, reprezentând rata inflației anului 2018, conform art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017. ... ...
14. În motivare, s-a susținut că cele trei ordonanțe invocate reprezintă derogări succesive de la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), iar acest act normativ este menționat în cuprinsul art. 42^5 din Legea nr. 223/2007, ceea ce nu reprezintă altceva decât o modificare directă a textului în privința procentelor și a momentelor primelor trei actualizări. ...
15. După apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017, toate actualizările ar fi trebuit efectuate cu procentul reprezentând rata medie anuală a inflației cunoscută la 1 ianuarie, iar acest act normativ se aplică și produce efecte doar asupra actualizărilor care ar fi trebuit a fi efectuate ulterior intrării ei în vigoare, anume 7 august 2017, ca orice act normativ care dispune doar pentru viitor, aspect prevăzut și de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ...
16. Pe cale de consecință, actualizările care ar fi trebuit efectuate anterior intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 nu sunt afectate în niciun fel de prevederile acestui act normativ. ...
17. Prin Sentința civilă nr. 4.720 din 19 iunie 2024, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtei să actualizeze, succesiv, pensia de serviciu a reclamantului și să emită decizii de pensie în acest sens, astfel: începând din 1.01.2016, prin aplicarea unui procent de 5% conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, la un cuantum net de 21.216 lei; din 1.01.2017, prin aplicarea unui procent de 5,25% conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016, la un cuantum net de 22.330 lei; din 1.07.2017, prin aplicarea procentului de 9% utilizat la stabilirea valorii punctului de pensie, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2017, la un cuantum net de 24.340 lei; din 1.01.2019, prin actualizarea cu rata medie anuală a inflației de 1,34% pentru anul 2017, la un cuantum net de 24.666 lei, și din 1.01.2020, prin actualizarea cu rata medie anuală a inflației de 4,6% pentru anul 2018, la un cuantum net de 25.808 lei, în raport cu indicii de inflație definitivi, astfel cum au fost comunicați de Institutul Național de Statistică și în conformitate cu concluziile raportului de expertiză contabilă omologat în ceea ce privește actualizarea pensiei de serviciu a reclamantului; prin aceeași sentință, s-a dispus plata către reclamant a diferenței nete dintre pensia cuvenită conform prezentei hotărâri și pensia efectiv încasată, pentru perioada începând cu 1.01.2016 și până la 31.12.2023, în cuantum total net de 302.084 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză. ...
18. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că prevederile exprese din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017, în sensul că procentele de majorare de 5% și de 9% se stabilesc prin derogare de la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, determină soluția de admitere a cererii reclamantului de acordare a acestor majorări, legiuitorul stabilind expres prin ordonanțe de urgență, în mod derogatoriu de la norma comună, un alt indice de majorare a pensiilor speciale stabilite în temeiul Legii nr. 223/2007. ...
19. Scopul emiterii ordonanțelor de urgență este același, anume stabilirea unui alt cuantum de majorare a punctului de pensie pentru destinatarii acestor acte normative, derogatoriu de la cel stabilit prin norma generală (art. 42^5 din Legea nr. 223/2007), indiferent dacă se menționează sau nu se menționează expres că procentele derogatorii de majorare se acordă prin derogare de la art. 102 din Legea nr. 263/2010 sau tocmai în aplicarea acestor prevederi legale. ...
20. Atât timp cât a fost stabilită prin act normativ cu caracter special în raport cu norma generală, derogarea poate privi atât valoarea concretă cu care trebuie actualizate drepturile de pensie, cât și momentul de la care trebuie să se facă actualizarea. În acest sens, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017 s-a stabilit un alt moment de la care să se facă actualizarea, respectiv 1 iulie 2017, față de prevederea generală din art. 42^5 din Legea nr. 223/2007, care dispunea actualizarea în fiecare an a pensiilor de serviciu. ...
21. Dispozițiile art. 102 din Legea nr. 263/2010 în vigoare în perioada de referință dedusă judecății (în prezent abrogate) nu făceau altceva decât să stabilească modalitatea concretă de actualizare a tuturor pensiilor din sistemul public acordate în temeiul Legii nr. 263/2010. Nu există niciun temei legal pentru a aplica cu prioritate aceste norme generale în detrimentul celor speciale care reglementează expres situația reclamantului, beneficiar al pensiei de serviciu în baza dispozițiilor Legii nr. 83/2015 pentru completarea Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România (Legea nr. 83/2015). ...
22. Referitor la pretențiile principale ale reclamantului, care se consideră nedreptățit pentru că pârâta nu i-a actualizat pensia de serviciu nici în perioada ianuarie 2018-decembrie 2020, acestea nu sunt întemeiate; în schimb, s-a constatat ca fiind întemeiate pretențiile din subsidiar pentru perioada anilor 2018-2020. ...
23. Astfel, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză și din verificările de pe site-ul oficial al Institutului Național de Statistică, rata medie anuală a inflației pentru anul 2017 a fost pozitivă, motiv pentru care pensia reclamantului se impunea a fi actualizată cu începere din 1 ianuarie 2019, având în vedere acest indicator. Totodată, se reține că, în anul 2017, rata medie anuală a inflației a fost pozitivă de 1,34%, în anul 2018 tot pozitivă de 4,63%, iar în anul 2019 de 3,83%, această interpretare fiind validată și prin Decizia nr. 61/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (paragrafele 61-67). ...
24. La 1 ianuarie 2018 era cunoscută doar rata medie anuală a inflației aferente anului 2016, ce avea o valoare negativă de – (minus)1,5%, deci actualizarea trebuia realizată în raport cu acest indicator, dar acesta, având valoare negativă, nu aducea o creștere a pensiei de serviciu ca urmare a aplicării sale. Cât privește rata medie a inflației aferente anului 2017, aceasta a fost făcută publică de Institutul Național de Statistică abia la 12 ianuarie 2018 (așa cum rezultă din comunicatul de presă postat pe site-ul instituției). ...
25. În aceeași ordine de idei, la 1 ianuarie 2019 era cunoscută rata medie anuală a inflației aferente anului 2017, deci actualizarea trebuia realizată în raport cu acest indicator, respectiv valoarea de 1,34%. ...
26. În consecință, abia în anul 2019 se putea aplica rata inflației din anul 2017, iar în anul 2020 cea din 2018, acestea nefiind cunoscute la 1 ianuarie 2018, respectiv la 1 ianuarie 2019, contrar solicitării principale deduse judecății de către reclamant pentru perioada anilor 2018-2020. ...
27. Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile; reclamantul a solicitat modificarea în parte a sentinței apelate, iar, pe fond, admiterea în tot a acțiunii, având în vedere că în motivare nu se regăsește vreo referire la motivul pentru care nu s-au acordat aceste diferențe pentru perioada ulterioară datei de 31 decembrie 2023, astfel încât soluția de a acorda numai parțial diferențele solicitate este nemotivată. ...
28. Pârâta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că pensia de serviciu se actualizează, potrivit prevederilor art. 42^5 din Legea nr. 223/2007, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică, iar nu cu procentul prevăzut de art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017, art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017. ...
29. Pensia de serviciu încasată în anul 2016 reprezintă pensia de serviciu încasată în anul 2015, actualizată cu indicele de inflație. ...
30. La nivelul anului 2016, rata medie anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică este –1,5% (negativ), motiv pentru care actualizarea pensiilor de serviciu încasate în cursul anului 2017 nu se realizează, iar în 2018 pensiile încasate nu au fost actualizate. ...
31. Segmentul de asigurări sociale, ce compune pensia de serviciu, a fost deja actualizat, la calculul pensiei de asigurări sociale fiind utilizată valoarea punctului de pensie stabilită prin lege, astfel încât nu există diferențe de drepturi bănești ce se impun a fi achitate, și pensia plătită reflectă evoluția punctului de pensie încasat de reclamant. ...
32. În cadrul soluționării apelului s-au dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei. ... ...
Sursa oficială ↗