Decizia CCR nr. 453/2019Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2019 · dosar 41/118/2017
Punctul 17
17. Curtea observă că, în realitate, autoarea excepției nu a fost judecată în lipsă, având în vedere faptul că nu a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei care s-a finalizat cu revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Or, de esența instituției redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate este faptul că aspectul lipsei justificate de la judecarea cauzei trebuie verificat cu privire la întreaga desfășurare a procesului penal, întrucât, altfel, inculpații ar fi încurajați să se sustragă de la faza de judecată, știind că, în cazul în care vor fi prinși, vor putea solicita rejudecarea cauzei. Statul nu poate fi obligat să redeschidă procesul penal și să cheltuiască alte resurse materiale doar pentru că inculpatul, cu bună știință, nu s-a prezentat la judecarea cauzei. Astfel, trebuie ca instanța să verifice cauza contumaciei, iar lipsa inculpatului să nu fie imputabilă acestuia. ...
Sursa oficială ↗