Decizia CCR nr. 448/2019Punctul 23

23. Astfel, din economia textului criticat, Curtea observă că, în acest context, legiuitorul a instituit două căi alternative de comunicare a actului administrativ fiscal - remiterea directă sau transmiterea prin poștă a actului, nemaifiind prevăzută o enumerare a acestora. De asemenea, în nota de fundamentare a Ordonanței Guvernului nr. 2/2012 [prin care modifică prevederile ale art. 44 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003], având în vedere aspecte ce țin de instituția domiciliului fiscal în contextul transpunerii Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, se arată că procedurile de comunicare anterioare îngreunează mult activitatea de comunicare și cea de administrare a acestor modalități (cheltuieli de resurse, timp îndelungat de transmitere, întârzierea aplicării măsurilor de executare silită etc.). Prin urmare, intenția legiuitorului a fost revizuirea procedurii de comunicare a actului administrativ fiscal, în vederea eliminării dificultăților apărute în practică în legătură cu aplicarea actualului text și pentru a oferi textului o mai mare claritate art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, respectiv acesta să prevadă următoarele: comunicarea directă prin remitere sub semnătură, fax, e-mail etc., numai dacă prin această modalitate se realizează comunicarea; „comunicare prin poștă“, ca regulă generală, care se va realiza în condițiile în care actul nu s-a comunicat prin remitere, fax, e-mail etc., aceste din urmă modalități fiind utilizate doar în cazul special al asigurării comunicării; comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate numai în cazul în care comunicarea acestuia nu s-a realizat prin poștă. ...