Decizia CCR nr. 442/2019Punctul 29
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 11.07.2019
- Dosarul
- 1.199/2/2014
29. În ceea ce privește susținerea cu privire la faptul că prevederile art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 din Legea nr. 297/2004 reglementează o contravenție în materia pieței de capital, iar pentru identificarea conduitei interzise sau prescrise este necesară coroborarea cu art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, normă de trimitere, Curtea a reținut că o prevedere legală dintr-un act normativ nu trebuie interpretată în mod singular, ci trebuie avută în vedere întreaga corelare legislativă dintr-un act normativ. De altfel, potrivit art. 44 - Partea dispozitivă - din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conținutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia, iar pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere [art. 16 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 24/2000]. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.