Decizia CCR nr. 422/2019Punctul 27

27. Referitor la problematica independenței judecătorilor, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, că legiuitorul constituant a consacrat-o, prin art. 124 alin. (3) , pentru a-l apăra pe acesta de influența autorităților politice și, în special, a puterii executive. Curtea a apreciat că această garanție nu poate fi însă interpretată ca fiind de natură să determine lipsa responsabilității judecătorului. Legea fundamentală nu conferă numai prerogative care se circumscriu conceptului de „independență“, ci stabilește și limite pentru exercitarea acestora, care, în acest caz, se circumscriu sintagmei „se supun numai legii“, din cuprinsul textului constituțional menționat. Curtea a arătat că instituționalizarea unor forme de răspundere a judecătorilor dă expresie acestor limite, în concordanță cu exigențele principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. Una dintre formele răspunderii juridice, personale și directe a judecătorului este răspunderea disciplinară, care derivă din obligația de fidelitate a acestuia față de rolul și funcția sa, precum și din exigența pe care trebuie să o dovedească în îndeplinirea obligațiilor față de justițiabili și față de stat. Totodată, Curtea a apreciat că principiul constituțional al independenței judecătorilor implică, în mod necesar, un alt principiu, cel al responsabilității. Așadar, independența judecătorului nu constituie și nu poate fi interpretată ca o putere discreționară a acestuia sau o piedică în calea angajării răspunderii sale în condițiile legii, indiferent că este vorba despre răspundere penală, civilă sau disciplinară. ...