Decizia CCR nr. 433/2019Punctul 21
Punctul 21
21. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 711 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 27 martie 2018, instanța de contencios constituțional a reținut că textul legal criticat reglementează scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru a acțiunilor și cererilor, inclusiv a celor pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la cauzele penale, ceea ce înseamnă că nu se plătesc astfel de taxe în cauzele privind tragerea la răspundere penală sau civilă, așadar, în privința exercitării acțiunii penale sau civile în cadrul procesului penal. ...
Sursa oficială ↗