Decizia CCR nr. 420/2019Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.07.2019 · dosar 1.503A/2019
Punctul 20
20. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse articolului unic [cu referire la art. 10 alin. (1^1) lit. a) teza întâi, prin raportare la lit. b) a aceluiași alineat din Legea nr. 7/2006] al legii se arată că reglementarea în mod distinct, prin alin. (1^1), nou-introdus în cuprinsul art. 10 al Legii nr. 7/2006, a cazurilor care fac excepție de la situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a) și c) din aceeași lege, sub forma a două litere, îndeplinește criteriile de tehnică legislativă cu privire la redactarea normelor juridice din perspectiva stipulării cadrului general [la lit. a) ] și a înscrierii exprese [la lit. b) ] a situației particulare reglementate în legea specială (art. II din Legea nr. 208/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României), cu care astfel se corelează, în vederea implementării dispozițiilor legii speciale. Astfel, potrivit acestor din urmă dispoziții, se prevede, pe de o parte, că prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaților se numește Consiliul de administrație al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ și, pe de altă parte, că din acest consiliu de administrație „fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaților și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.“ Rezultă, așadar, că în situația Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, persoana desemnată de secretarul general al Camerei Deputaților în Consiliul de administrație are rolul de a reprezenta interesele Camerei Deputaților, sub autoritatea căreia își desfășoară activitatea această regie autonomă, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 202/1998. Ca urmare, în ceea ce privește interpretarea și, implicit, aplicarea prevederilor legale contestate, se apreciază, din perspectiva interpretării logico-juridice și gramaticale, că textul este redactat într-o manieră clară, indubitabilă atât din perspectiva regulilor gramaticale, cât și a tehnicii legislative. ...
Sursa oficială ↗