Decizia CCR nr. 420/2019Punctul 38
Punctul 38
38. Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie Legea pentru completarea art. 10 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, care are următorul cuprins:
+
ARTICOL UNIC
La articolul 10 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (1) lit. a) și c) , funcționarul public parlamentar care:
a) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să facă parte din consiliile de administrație ale regiilor autonome sau societăților aflate în subordinea, sub autoritatea ori sub controlul Camerei Deputaților, Senatului sau Parlamentului, după caz, ori din cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare și aflate sub control parlamentar; ...
b) este reprezentantul secretarului general al Camerei Deputaților în Consiliul de administrație al Regiei Autonome «Monitorul Oficial», potrivit art. II din Legea nr. 208/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. ... ...
Sursa oficială ↗