Decizia CCR nr. 418/2019Punctul 6
Punctul 6
6. Curtea, prin Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragrafele 106 și 107, a statuat că, indiferent de titularul dreptului de sesizare, acesta are posibilitatea să formuleze, în termen, o obiecție de neconstituționalitate ulterior adoptării legii având ca obiect oricare dintre dispozițiile acesteia, iar în măsura în care procedura parlamentară ulterioară se reia numai în privința anumitor dispoziții ale legii, ca urmare a aplicării prevederilor art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, sesizările formulate în termen vor putea privi numai noile dispoziții adoptate, nu și pe cele care au fost deja adoptate și nu au suferit modificări/completări și nu au fost modificate de Parlament în cadrul procedurii de reexaminare. Totodată, în soluționarea obiecțiilor de neconstituționalitate formulate după ce a fost parcurs procesul de reexaminare potrivit art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, competența instanței constituționale se circumscrie doar la elementele de noutate rezultate în urma acestuia. Obiecția de neconstituționalitate formulată în privința unei legi reexaminate de Parlament, conform art. 147 alin. (2) din Constituție, nu poate viza un text legal care nu a format obiectul reexaminării. În aceste condiții, ne întrebăm dacă un text din corpul legii reexaminate este identic cu conținutul său normativ inițial de dinainte de reexaminare, Curtea Constituțională avea competența să verifice constituționalitatea acestuia prin prisma încălcării obligației de reexaminare prevăzute de art. 147 alin. (2) din Constituție? Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod ritos că atunci când verifică constituționalitatea unei legi reexaminate, conform art. 147 alin. (2) din Constituție, verifică numai diferența specifică existentă între forma inițială și cea reexaminată. Or, în cazul analizat, nu există nicio diferență specifică; prin urmare, nu putea să existe nicio încălcare a art. 147 alin. (2) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗