Decizia CCR nr. 251/2018Punctul 76
Punctul 76
76. Cu privire la limitele reexaminării legii ca urmare a constatării neconstituționalității unor prevederi dintr-o lege supusă controlului anterior promulgării, Curtea Constituțională a stabilit, în jurisprudența sa, că „decizia prin care obiecția de neconstituționalitate a fost parțial admisă are ca efect deschiderea de drept a procedurii complementare de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituționale cu decizia Curții Constituționale, conform art. 147 alin. (2) din Legea fundamentală. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării și, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziții ale legii ca și operațiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanță legii în cauză“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). În sensul celor constatate de Curtea Constituțională sunt și prevederile cuprinse în regulamentele parlamentare, respectiv art. 149 din Regulamentul Senatului și art. 134 din Regulamentul Camerei Deputaților. ...
Sursa oficială ↗