Decizia CCR nr. 414/2019Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.06.2019 · dosar 1.136A/2019
Punctul 9
9. De asemenea, art. 127 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene enumeră printre misiunile fundamentale îndeplinite prin intermediul Sistemului European al Băncilor Centrale inclusiv deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre. Cu privire la această misiune fundamentală, Raportul de Convergență al Băncii Centrale Europene pe anul 2018 arată că „orice drept al unui terț (de exemplu, Guvernul sau Parlamentul) de a influența deciziile unei bănci centrale naționale în legătură cu administrarea rezervelor valutare oficiale este incompatibil cu articolul 127 alin. (2) a treia liniuță din Tratat“. Totodată, sintagma „rezerve valutare oficiale“ din art. 127 alin. (2) a treia liniuță din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene include și rezervele de aur. ...
Sursa oficială ↗