Decizia CCR nr. 414/2019Punctul 69

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.06.2019 · dosar 1.136A/2019
Punctul 69
69. În acest context se menționează faptul că, prin scrisoarea din data de 13 mai 2019 [aspecte cuprinse în Anexa 5 la răspunsul Băncii Naționale a României], adresată președintelui Camerei Deputaților, Banca Centrală Europeană constată că Legea pentru modificarea art. 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României „afectează modalitatea în care Banca Națională a României trebuie să își exercite competența de a administra rezervele de aur ca active externe de rezervă“ și, totodată, se atrage atenția cu privire la neîndeplinirea obligației de consultare a Băncii Centrale Europene prevăzută la art. 127 alin. (4) și art. 282 alin. (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și la art. 2 alin. (1) a treia liniuță din Decizia Consiliului nr. 98/415/CE. De asemenea, în Avizul Băncii Centrale Europene CON/2008/72 se arată că art. 127 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene „definește deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre ca fiind o misiune fundamentală care urmează să fie îndeplinită prin intermediul SEBC“. Această dispoziție din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene impune menținerea la băncile centrale naționale a competenței de a lua decizii cu privire la utilizarea activelor acestora. Adoptarea unor dispoziții legislative care ar impune o alocare obligatorie a unei părți din rezerva valutară a unui stat membru, în contradicție cu atribuirea acestei misiuni băncii centrale naționale, ar fi incompatibilă cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece ar priva astfel banca centrală națională de una dintre misiunile sale fundamentale, conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, și ar transfera de la aceasta către un terț competența pe care Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene o alocă în mod clar băncilor centrale naționale. ...
Sursa oficială ↗