Decizia CCR nr. 414/2019Punctul 17

17. În acest context se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la existența sau solicitarea unor avize în procedura de elaborare a actelor normative, prin care s-a statuat că acestea sunt aspecte ce țin de respectarea obligațiilor legale ale autorităților implicate în această procedură și, implicit, ca vizând o eventuală neconstituționalitate a actelor normative, care poate fi analizată în condițiile art. 146 lit. a) din Constituție (a se vedea deciziile nr. 97 din 7 februarie 2008, nr. 901 din 17 iunie 2009, nr. 17 din 21 ianuarie 2015 și nr. 63 din 8 februarie 2017). De asemenea se susține că lipsa avizului autorităților publice implicate nu conduce în mod automat la neconstituționalitatea legii asupra căreia acesta nu a fost dat, întrucât ceea ce prevalează este obligația autorității cu atribuții de reglementare primară de a-l solicita. Împrejurarea că autoritatea care trebuie să emită un astfel de aviz, deși i s-a solicitat, nu și-a îndeplinit această atribuție „constituie o înțelegere greșită a rolului său legal și constituțional, fără a fi însă afectată constituționalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul“ (a se vedea Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, Decizia nr. 574 din 4 mai 2011 și Decizia nr. 575 din 4 mai 2011). Această jurisprudență este menită să garanteze aplicarea judicioasă de către autoritățile care au atribuții de reglementare primară a dispozițiilor constituționale prevăzute în art. 1 alin. (5) , conform cărora, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. ...