Decizia CCR nr. 400/2019Punctul 8
Punctul 8
8. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Legiuitorul a prevăzut că împotriva deciziei de imputare se poate formula contestație, care se analizează de către comandantul sau șeful care a emis decizia contestată sau de către o comisie numită de acesta în componența căreia nu este obligatoriu să fie și persoanele care au participat efectiv la efectuarea cercetării administrative. Prin urmare, comisia poate fi compusă atât din persoane care au participat la etapa anterioară emiterii deciziei de imputare, cât și din persoane care nu au avut legătură cu modul de stabilire a prejudiciului reținut în decizia de imputare. Or, prin această procedură legiuitorul nu a creat privilegii sau discriminări, asigurându-se și imparțialitatea comisiei. De asemenea, nu pot fi reținute nici criticile în raport cu celelalte prevederi constituționale, întrucât constituirea comisiei și contestația formulată pot face obiectul analizei instanței de contencios și, prin urmare, nu este încălcat accesul liber la justiție, iar componența comisiei din cadrul jurisdicției administrative nu aduce atingere competenței instanțelor de judecată. ...
Sursa oficială ↗