Decizia CCR nr. 346/2019Punctul 21
Punctul 21
21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate. Astfel, prin Decizia nr. 20 din 15 ianuarie 2019*), nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a constatat, în legătură cu prevederile art. 227 alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, că neperimarea executării silite a creanțelor fiscale, reglementare derogatorie de la dreptul comun, este în deplin acord cu Legea fundamentală, legiuitorul, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, fiind îndreptățit să stabilească norme de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situații speciale. În cazul de față, situația specială a fost determinată de faptul că obiectul executării silite îl constituie încasarea creanțelor fiscale ce constituie surse ale bugetului de stat, ceea ce reprezintă un interes general.
*) Decizia nr. 20 din 15 ianuarie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 6 august 2019. ...
Sursa oficială ↗