Decizia CCR nr. 348/2019Punctul 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.05.2019 · dosar 1.131/63/2016
Punctul 40
40. De asemenea, prin Decizia nr. 721 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 4 februarie 2016, paragrafele 21, 23, 24, 26 și 27, Curtea a reținut, în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate formulate prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție referitor la principiul egalității în drepturi, că s-a mai pronunțat asupra chestiunii scutirii instituțiilor statului de la plata taxei judiciare de timbru și a statuat că, așa cum rezultă din dispozițiile constituționale invocate, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create. Principiul egalității în drepturi prevăzut de Constituție pentru cetățeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificația unei egalități între cetățeni și autoritățile publice. Așa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea acestui principiu decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. Scutirea autorităților publice de la consemnarea vreunei cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanțelor fiscale are o justificare obiectivă și rațională, autoritățile respective - creditori bugetari - fiind finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget. ...
Sursa oficială ↗