Decizia CCR nr. 721/2015Paragraful 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.10.2015 · dosar 2.413/118/2014
Paragraful 27
21. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la principiul egalităţii în faţa legii, Curtea s-a mai pronunţat asupra chestiunii scutirii instituţiilor statului de la plata taxei judiciare de timbru şi a statuat că, aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale invocate, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Scutirea autorităţilor publice de la consemnarea vreunei cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea realizării creanţelor fiscale are o justificare obiectivă şi raţională, autorităţile respective - creditori bugetari - fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget.
Sursa oficială ↗