Decizia CCR nr. 340/2019Punctul 19

19. Analizând aceste critici, Curtea constată că, în formularea lor, autorul excepției de neconstituționalitate pornește de la o premisă falsă, considerând că dispozițiile art. 254 alin. (3) și (4) din Legea nr. 53/2003 instituie o limitare a răspunderii patrimoniale a salariatului la cuantumul a 5 salarii minime brute pe economie și, implicit, o exonerare pentru obligația de despăgubire a contravalorii pagubei ce ar depăși acest cuantum. Or, Curtea constată că sensul acestor dispoziții de lege nu este acela de a institui o exonerare parțială a răspunderii patrimoniale a salariatului, ci de a stabili limitele în care recuperarea contravalorii pagubei se poate face ca urmare a acordului părților raportului de muncă, în urma constatării și evaluării realizate de către angajator. Aceasta constituie o reglementare menită să faciliteze recuperarea pagubelor produse de către salariat, fără a mai recurge la procedurile judiciare, mai îndelungate, și poate fi utilizată de părțile raportului de muncă ori de câte ori, în condițiile art. 254 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, au încheiat un acord asupra celor constate de angajator cu privire la existența unei pagube produse din vina și în legătură cu munca salariatului și cu privire la evaluarea acestei pagube. În măsura în care aceste condiții sunt întrunite, dispozițiile art. 254 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora „contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, conform alin. (3) , nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie“ devin incidente, fiind aplicabile tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei, fără privilegii ori discriminări. ...