Decizia CCR nr. 336/2019Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.05.2019 · dosar 14.091/212/2016
Punctul 17
17. Curtea precizează că dreptul garantat de art. 25 alin. (2) teza întâi din Constituție, potrivit căruia fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, poate comporta anumite condiționări, în măsura în care acestea sunt necesare obținerii unui avantaj pentru persoana în cauză. Or, soluția legislativă cuprinsă în textul de lege criticat se înscrie într-o asemenea ipoteză, procurând un avantaj titularului dreptului de proprietate obținut în modalitatea preconizată de textul de lege criticat, în patrimoniul căruia intră cu titlu gratuit acest drept, afectat însă de condiția rezolutorie a stabilirii domiciliului în acea localitate. Așa cum a observat în jurisprudența sa Curtea Constituțională, proprietatea astfel obținută este rezolubilă, consolidarea acesteia depinzând de îndeplinirea mai multor condiții, respectiv stabilirea domiciliului pe raza localității unde se găsește terenul și practicarea agriculturii pe suprafața respectivă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 180 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008). ...
Sursa oficială ↗