Decizia CCR nr. 316/2019Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.05.2019 · dosar 28.743/3/2014
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției care, în susținerea acesteia, arată că va insista asupra neconstituționalității art. 10 din Legea nr. 341/2004. Acesta susține, în esență, că, potrivit art. 10 din Legea nr. 341/2004, beneficiarii care nu depun cerere în termenul prevăzut de acest articol își pierd calitatea, dar nu și titlul obținut, care a fost acordat prin decret prezidențial, decret ce nu este anulat prin niciun act. Totodată, art. 17 din Legea nr. 341/2004 prevede că Legea nr. 42/1990 își încetează efectele, dar nu se referă la titlu. Mai arată că există o diferență numerică mare, în minus, cu privire la persoanele rănite în Revoluția Română din Decembrie 1989, care au fost beneficiare ale Legii nr. 42/1990 și cele care au preschimbat actele după intrarea în vigoare a Legii nr. 341/2004. La fel este și situația urmașilor eroilor martiri. Legiuitorul nu a creat niciun sistem de protecție pentru victimele Revoluției Române din Decembrie 1989, astfel încât cei care nu au preschimbat certificatele în termenul prevăzut de lege au rămas fără indemnizația acordată prin aceasta. ...
Sursa oficială ↗