Decizia CCR nr. 842/2018Punctul 11
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 13.12.2018
- Dosarul
- 46.532/3/2016
11. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că, „prin manevre dolosive și diversiune juridică“, cu nerespectarea principiilor de drept stabilite prin Legea nr. 24/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 a abrogat art. 9 alin. (6) din Legea nr. 341/2004, prin care se finaliza procedura de preschimbare a certificatelor doveditoare prin decret al Președintelui țării, în condițiile în care peste 28.000 de revoluționari nu au titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și nu mai pot beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004. Astfel, plata drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face numai pentru Luptătorii cu Rol Determinant, dar nu și pentru Luptătorii Remarcați prin Fapte Deosebite. Această discriminare persistă și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, prin faptul că Luptătorii Remarcați prin Fapte Deosebite sunt afectați, nemaiprimind indemnizația prevăzută de Legea nr. 341/2004, însă cei care nu au participat la Revoluția din Decembrie 1989, dar au participat la Revoluția din Brașov din 1987 beneficiază în continuare de plata indemnizației, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.