Sari la conținut

Decizia CCR nr. 322/2019Punctul 10

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.05.2019
Dosarul
18.188/3/2017

10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, față de susținerile privind situația discriminatorie în care se află persoanele vizate de ipoteza normei criticate, observă că dispozițiile art. 108 din Legea nr. 223/2015 se aplică tuturor acestor persoane, fără nicio diferență, iar aspectele expuse de autorul criticii reflectă de fapt propria opinie față de aplicarea legii la cazul său concret, comparativ cu situația altor colegi mai tineri și față de modalitatea în care legiuitorul a ales să reglementeze noul mod de calcul al pensiilor de serviciu. Or, aceste susțineri nu reprezintă veritabile motive de neconstituționalitate care să intre în competența Curții Constituționale. Prin urmare, Guvernul consideră că nu se poate reține încălcarea principiului constituțional al discriminării. Față de afirmațiile referitoare la încălcarea art. 53 alin. (1) din Constituție, raportat la art. 47 alin. (2) din Legea fundamentală, Guvernul invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 cu privire la regimul special al pensiilor militare de stat. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie