Decizia CCR nr. 334/2019Punctul 20
Punctul 20
20. Aplicând aceste considerente la speța de față, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate îndeplinesc cerințele statuate în jurisprudența sa, fiind norme clare și previzibile care stabilesc cât se poate de precis conduita aleșilor locali. Astfel, interpretate în raport cu ansamblul prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, dispozițiile de lege criticate au un conținut normativ clar și precis pentru a putea fi aplicate și oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de față, primarul - să înțeleagă sensul lor și să își adapteze conduita. Așadar, având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la previzibilitatea legii, se constată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗