Decizia CCR nr. 328/2019Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.05.2019 · dosar 31.212/3/2016
Punctul 19
19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autoarea excepției critică prevederile art. 21 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 165/2013 din perspectiva faptului că modalitatea de evaluare a imobilului ce face obiect al deciziei de compensare se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens se arată, în esență, că modalitatea de evaluare nu corespunde unei despăgubiri reale, în conformitate cu principiile tempus regit actum, damnum emergens lucrum cessans și restitutio in integrum, în ceea ce privește acordarea despăgubirilor constând în măsuri compensatorii, principii care trebuie să se raporteze la data acordării efective a acestora, încalcă dreptul de proprietate privată, principiul egalității în drepturi și împiedică accesul liber la justiție, prin faptul că nu indică criterii obiective, rezonabile și verificabile, în vederea verificării unei minime legalități avute în vedere la stabilirea măsurilor compensatorii. ...
Sursa oficială ↗