Decizia CCR nr. 294/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal sunt neconstituționale, întrucât, prin aplicarea alături de pedeapsa principală a unui spor obligatoriu, de o treime din totalul celorlalte pedepse, se ajunge, de cele mai multe ori, la o pedeapsă rezultantă al cărei cuantum permite, în anumite situații, chiar depășirea maximului general al pedepsei. Așadar, legiuitorul a acceptat posibilitatea depășirii limitelor generale ale pedepselor, această dispoziție legală fiind neconstituțională, întrucât „subiecții de drept, de cele mai multe ori cetățeni care nu au cunoștințe juridice, citind norma de drept a cărei încălcare este incriminată, nu pot constata nici exactitatea normei, nici accesibilitatea, nici previzibilitatea acesteia, fapt ce încalcă încrederea legitimă de care trebuie să beneficieze un text de lege, și, totodată, principiul securității juridice a legii“. Potrivit art. 23 alin. (12) din Constituție, nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii, or, condițiile și temeiul legii le reprezintă, potrivit art. 187 din Codul penal, „pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei“, nicidecum sporul prevăzut de art. 39 din Codul penal, spor care nu este pedeapsă. ...