Decizia CCR nr. 274/2019Punctul 7

7. De asemenea, susține că legiuitorul instituie o prezumție absolută conform căreia, în faza apelului, readministrarea probelor pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare este mereu necesară pentru formarea convingerii instanței de apel. Apreciază că nu există niciun scop legitim care să fundamenteze o diferență de tratament între persoana condamnată și persoana achitată. Necesitatea asigurării și garantării dreptului la un proces echitabil revine atât în ceea ce privește inculpatul achitat, cât și cel condamnat, în condițiile existenței unei căi ordinare de atac, devolutivă și care vizează fondul acuzației. Dacă legiuitorul impune garanții obligatorii la nivelul probațiunii doar atunci când soluția primei instanțe este una favorabilă persoanei acuzate, se creează o discriminare între persoanele inițial achitate și cele față de care s-a dispus alt tip de soluție. Prin urmare, nu numai că diferența de tratament analizată nu urmărește un scop legitim și nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, dar este profund nocivă într-un stat de drept. ...