Decizia ÎCCJ nr. 293/2025 (HP)Paragraful 3
Paragraful 3
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 929/121/2023, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
Stabilirea cuantumului sporului pentru condiții deosebit de periculoase pentru medicii rezidenți detașați pentru efectuarea unor stagii de pregătire în alte unități sanitare în baza Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Dacă alimentația de protecție prevăzută la art. 14 din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, poate fi compensată în bani.
Sursa oficială ↗