Decizia CCR nr. 280/2019Punctul 6
Punctul 6
6. În concret, autorul excepției susține că „prin art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, din perspectiva sancțiunii complementare, nu se respectă principiul proporționalității, având în vedere că sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, pe o perioadă de 90 de zile, este o sancțiune fixă, fiind aplicată într-o manieră diferențiată în situații similare, fără a se ține cont de pericolul social al faptei săvârșite.“ Apreciază că pentru o aplicare corectă a principiului proporționalității, trebuie analizat, de la caz la caz, în funcție de situația dată, rezultatul produs, și doar în raport cu acest rezultat se poate analiza gravitatea faptei, implicit pericolul social, pentru a decide, în final, asupra aplicării sancțiunii contravenționale, fie ea principală, fie complementară. Învederează, totodată, faptul că în art. 21 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 au fost identificate criteriile de apreciere a proporționalității, printre ele fiind împrejurarea în care a fost săvârșită fapta și circumstanțele personale ale contravenientului, criterii care nu trebuie analizate superficial, având în vedere că diferă de la caz la caz. ...
Sursa oficială ↗