Decizia CCR nr. 265/2019Punctul 25

25. Or, astfel cum s-a demonstrat anterior, persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are, după rezolvarea cauzei de către procuror, posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanței de judecată în scopul obținerii unui remediu. Textul de lege criticat nu contravine nici accesului liber la justiție și nici dreptului la un proces echitabil. Faptul că ordonanța procurorului, alta decât cea de clasare, nu poate fi contestată la instanță în faza de urmărire penală nu aduce atingere art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât, așa cum a statuat chiar Curtea Constituțională în jurisprudența sa, „posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior constituie o garanție procesuală, iar rămânerea definitivă a soluției dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerității soluționării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiție și a dreptului la un recurs efectiv“ (a se vedea Decizia nr. 398 din 28 mai 2015, paragraful 16, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015). De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. Or, câtă vreme art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală recunoaște persoanelor vătămate prin soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată posibilitatea de a le contesta cu plângere la judecătorul de cameră preliminară, în cadrul acestei proceduri petenții vor putea formula critici inclusiv în ceea ce privește eventuala nerespectare de către procuror a dispozițiilor legale privitoare la legalitatea tuturor ordonanțelor procurorului, altele decât cele de clasare. ...