Decizia CCR nr. 54/2019Punctul 27

27. Dispozițiile legale criticate nu conțin, așa cum în mod eronat susține autorul excepției, interdicția de a formula plângere penală împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată. Dimpotrivă, orice persoană care se consideră vătămată printr-o infracțiune într-un drept al său se poate adresa cu plângere penală în condițiile textului legal criticat. A extinde însă această posibilitate în mod necondiționat de existența unei vătămări directe prin infracțiune echivalează cu exercitarea, în mod abuziv, a drepturilor și libertăților care, potrivit art. 57 din Constituție, se face cu bună-credință, fără să se încalce drepturile și libertățile celorlalți. Aceasta, deoarece o soluție de netrimitere în judecată, chiar dacă este nelegală și netemeinică, nu poate fi apreciată ipso facto ca fiind rezultatul unei infracțiuni. În acest sens, Curtea constată că susținerile autorului excepției conțin în sine o prezumție de incompetență sau de subiectivism a procurorilor ori a celor ierarhici superiori, în sensul că nu vor instrumenta cauzele corect și ar fi nevoie de orice persoană, chiar neinteresată, să le conteste actele. Or, existența interesului de a acționa are o importanță deosebită, dat fiind faptul că prin această condiție se poate stabili dacă persoana în cauză a formulat cu adevărat o cerere justă, temeinică, prin intermediul căreia urmărește realizarea unui drept sau apărarea unui interes legitim, iar nu în scop pur șicanator, încărcând astfel inutil rolul instanțelor de judecată cu cereri lipsite de un interes real și realizabil. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, de regulă, interesul, ca o cerință necesară pentru existența dreptului la acțiune, conferă calitatea de parte în acord cu art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime“. ...