Decizia CCR nr. 243/2019Punctul 20

20. Normele procesual penale ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală își au corespondent în dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 și sunt aplicabile doar în situația în care, în faza de urmărire penală, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, doar cu privire la faptele și persoanele pentru care s-a dispus acest act procesual. Potrivit pct. 2 al alin. (7) al art. 341 din Codul de procedură penală, în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, în cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. În aceste condiții, Curtea reține că, în această procedură, verificând legalitatea și temeinicia soluției procurorului, în ipoteza în care acesta a pus anterior în mișcare acțiunea penală în cauză, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății în urma efectuării unor verificări similare celor efectuate de judecător în procedura de cameră preliminară, reglementată în art. 342 și următoarele din Codul de procedură penală. Mai mult, pentru a dispune începerea judecății cu privire la faptele și persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, în urma admiterii plângerii formulate împotriva soluției de neurmărire sau netrimitere în judecată, judecătorul de cameră preliminară exercită nu doar un examen de legalitate, ci și de temeinicie, în condițiile în care apreciază dacă probele legal administrate sunt suficiente. În acest sens, Curtea, în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, paragrafele 42 și 43, a reținut că „atunci când o instanță - așa cum este judecătorul de cameră preliminară - este competentă să analizeze temeinicia unei plângeri prin analiza întregii probațiuni existente care fundamentează în ansamblu stingerea acțiunii penale, ea nu poate, din motive ce țin de echitatea procedurii, să tranșeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis fapta considerată ca infracțiune. [...] Este evident că procedura desfășurată în aceste situații are o influență directă asupra desfășurării și echității procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis“. ...