Decizia CCR nr. 243/2019Punctul 36

36. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că lipsirea petentului și intimaților din procedura de soluționare a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de posibilitatea de a supune controlului judiciar soluția de începere a judecății dispuse prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, constituie o măsură excesivă, ce depășește cadrul constituțional referitor la dreptul la apărare și exercitarea căilor de atac. Este de necontestat că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, în cauză, prin consacrarea caracterului definitiv al încheierii pronunțate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluției de începere a judecății, este înlăturată singura cale de atac cu privire la aceasta din urmă. Or, Curtea a statuat într-o jurisprudență constantă că semnificația sintagmei „în condițiile legii“, cuprinsă în dispozițiile art. 129 din Constituție, „se referă la condițiile procedurale de exercitare a căilor de atac și nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești prin care se soluționează fondul cauzei“ (a se vedea Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000, și Decizia nr. 84 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000). Încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară dispune soluția de începere a judecății, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, constituie actul de sesizare a instanței de fond, având, astfel cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, valențele unui rechizitoriu, iar procedura desfășurată în această materie are o influență directă asupra desfășurării și echității procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. ...