Decizia CCR nr. 243/2019Punctul 28
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 16.04.2019
- Dosarul
- 959/83/2016
28. Prin urmare, Curtea constată că - deși intenția manifestă a legiuitorului, exprimată în expunerea de motive la Legea nr. 255/2013 a fost ca „persoana dedusă judecății“ prin încheierea de începere a judecății, pronunțată în soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, să poată beneficia de aceleași drepturi procesuale ca persoanele trimise în judecată prin rechizitoriu - actuala reglementare a căii de atac a contestației în procedura plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată asigură controlul de legalitate al încheierii de începere a judecății, pronunțată în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, doar cu privire la modul de soluționare a excepțiilor privind legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, iar nu și în ceea ce privește soluția de începere a judecății. Așa încât, din această perspectivă, Curtea constată că excluderea posibilității de a formula contestație împotriva soluției de începere a judecății dispuse prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală este de natură a aduce atingere egalității în drepturi între cetățeni din perspectiva recunoașterii dreptului fundamental de acces liber la justiție. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.