Decizia CCR nr. 194/2019Punctul 6

6. Dispozițiile legale criticate aduc atingere și principiului predictibilității, în sensul că nu se poate determina cu exactitate momentul în care instanța care soluționează cererea de strămutare constată că hotărârea pronunțată este desființată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare, prin raportare la sintagma „între timp“ din cuprinsul textului criticat. În opinia autorului excepției această perioadă de timp nu poate viza decât perioada dintre pronunțarea hotărârii de strămutare și pronunțarea hotărârii de fond, precum și perioada de după suspendarea judecării procesului, potrivit art. 143 alin. (1) din Codul de procedură civilă, și pronunțarea hotărârii, aceasta fiind singura interpretare posibilă a sintagmei „între timp“. Instanța învestită cu soluționarea cererii de strămutare nu va mai putea strămuta procesul dacă acesta a fost soluționat definitiv, întrucât admiterea unei cereri de strămutare presupune existența unui proces în curs. Mai mult, dacă s-ar aprecia că este admisibilă o cerere de strămutare a unui proces definitiv soluționat la data pronunțării asupra cererii de strămutare, s-ar ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri. Astfel, instanța de strămutare ar putea desființa o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat. ...