Decizia CCR nr. 194/2019Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.04.2019 · dosar 952/39/2016
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că este necesară o intervenție a legiuitorului, întrucât, în practică, art. 145 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost interpretat în mod diferit, fiind lipsit de previzibilitate, lăsând la aprecierea subiectivă a judecătorului stabilirea efectelor cererii de admitere a cererii de strămutare, cu privire la desființarea de drept a hotărârii pronunțate pe fond în dosarul a cărei strămutare se cere. Astfel, susține că problema de drept supusă analizei pleacă de la o situație frecventă în practica instanțelor judecătorești care soluționează cauzele a căror strămutare se cere, în sensul suspendării judecății sau acordării de termene până la soluționarea cererii de strămutare. Apreciază că dispozițiile legale criticate, prin instituirea efectului obligatoriu al desființării de drept a hotărârii în cazul în care instanța de la care s-a dispus strămutarea a procedat „între timp“ la judecarea pricinii, încalcă competența instanțelor judecătorești prin raportare la art. 126 din Constituție, precum și imparțialitatea judecătorului fondului prin raportare la art. 129 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗