Decizia CCR nr. 197/2019Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.04.2019 · dosar 8.688/190/2016
Punctul 25
25. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispozițiile art. 19 alin. (13) și (14) din Legea nr. 171/2010 au fost modificate prin art. I pct. 52 din Legea nr. 134/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 15 iunie 2017, soluția legislativă criticată fiind completată. Curtea are însă în vedere faptul că, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. În aceste condiții, Curtea reține că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temei juridic al proceselor-verbale de constatare a contravențiilor silvice împotriva cărora au fost formulate plângerile contravenționale în cadrul cărora au fost invocate prezentele excepții de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗